Bucurestenii din cartierul Baicului din Capitala se vor plimba, in mai putin de doua luni, in cel mai modern parc din oras. Primarul sectorului 2, Neculai Ontanu a demarat, ieri, lucrarile pentru acest loc de agrement, cunoscut ca parcul Lunca Florilor. Aici, pe o suprafata de aproape 20.000 de metri patrati, vor fi plantati copaci ornamentali si se vor amenaja, printre altele, o cascada cu jocuri de apa, un labirint din gard viu cu alei, precum si un sistem de iluminat pe timp de noapte cu energie solara, primul de acest fel din Capitala. In plus, bucurestenii vor avea la dispozitie locuri de joaca pentru copii dotate cu ansambluri moderne si mobilier urban de ultima generatie. Pentru acest proiect, autoritatile locale vor aloca peste 400.000 de euro. (A.N.)